Sticla este un izolator la temperatură normală, dar poate prezenta un anumit grad de conductivitate electrică în condiții extreme.
1. La temperatura camerei: izolator tipic
Rezistivitate extrem de mare: rezistivitatea sticlei obișnuite este de aproximativ 10^{11} \\sim 10^{14} \\Omega \\cdot \\text{cm}10-11~ 10
paisprezece
Ω⋅cm (mult mai mare decât conductoarele, cum ar fi cuprul, doar 10^{-6} \\Omega \\cdot \\text{cm}{10.6 -Ω⋅cm.
Motiv
În principalele componente ale sticlei (cum ar fi SiO₂), electronii sunt legați prin legături covalente puternice și sunt dificil de mișcat liber.
Nu există electroni sau ioni liberi (structura solidă amorfă limitează și mai mult migrarea sarcinii).
2. La temperaturi ridicate: Poate fi slab conductiv
Conductivitate ionică: atunci când sunt încălzite la temperaturi ridicate (cum ar fi peste 300 de grade), ionii metalici precum sodiu și calciu din sticlă pot obține suficientă energie pentru a migra, generând un curent slab.
Aplicație: această funcție este utilizată pentru unii-senzori de temperatură ridicată, dar poate fi ignorată în mediile zilnice.
3. Excepții de la sticla specială
Sticla conductoare (cum ar fi sticla ITO):
Suprafața este acoperită cu o peliculă de oxid de indiu staniu (ITO), care este conductivă și transparentă și este utilizată în ecranele tactile și afișajele cu cristale lichide.
Sticla metalica (aliaj amorf):
Sticlă care conține componente metalice, conductoare, dar nu în sensul tradițional.
4. Fenomenul de defalcare
Defecțiune la-tensiune înaltă: sticla se poate defecta la tensiuni extrem de înalte (cum ar fi fulgerul), dar aceasta este o descărcare distructivă și o conducție anormală.
Rezumat
Utilizări zilnice: Sticla este un izolator și este utilizată pe scară largă pentru izolarea electrică, izolarea ferestrelor etc.
Scenarii speciale: Temperatura ridicată, acoperirea sau modificarea pot cauza conductivitate, dar este necesară o analiză specifică.
